Page 49 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

pietre a spart tăvălugul fiecăruia dintre aceştia, dar nimeni nu i-a în-
văţat că, atunci când se merge pe drumul spre creste, munţii lasă
numai pe cei drepţi mergători să vadă sclipirile diamantine ale
unor pietre care, pentru cei ce gândesc cu dus şi întors, sunt nişte
pietre la fel ca alte pietre. Şi doar cei care ştiu că nu orice piatră a-
trage privirea, ci doar cea autentic preţioasă, vor opri paşii spre a-şi
îmbogăţi sufletul, spre a se avea de însoţitor, spre creste, cu ceea
ce, nicicum din noroc, ci răsplată, li s-a dat să vadă.
Acum tu eşti la fel, ca altădată spun eu, scurt şi fără să mă explic,
şlefuită de treceri ale oamenilor, timpului şi vremurilor. Devreme,
prea devreme, de data asta, te-ai lăsat abătută din drum. Ai mers
drum lung şi ai urcat abrupt, poate acum ţi se pare că ai obosit, ţi se
pare că trebuie să-ţi ai clipă de odihnă şi chiar îţi spui, înainte de a
adormi, spre a-ţi avea visele liniştite, că largu-ţi orizont cuprinde în-
destulătoare privelişti, unele frumoase, altele luminoase, altele, aşa
cum peste tot se vede, mai pline de poveri, de greutăţi, de minciuni
şi de răutăţi, ori cuprinse de foc, ori în ape scufundate fără ştire. Dar
somnul, chiar dacă nu ţi se împotriveşte totdeauna, în nopţile în
care luna se aşează întreagă în furca cerului, dar şi în cele în care stă
ascunsă de teama hoţilor care, până la ea, prind curaj şi se avântă,
visele nu-şi găsesc matca şi dau năvală, povestindu-ţi despre cei ce
s-au întrecut cu gluma, gândind spre tine, sau despre aceia care nu
şi-au oprit vorbele, privind spre tine, şi chiar despre cei ce în urma
ta au lovit, aflând de tine. Dimineaţa, când visele se duc să afle alte
adevăruri, simţi şi resimţi pe de-a-ntregul oboseala nedormirii celor
ce te au în pază.
Este prea puţin ceea ce pot cuprinde eu în cuvinte, din toate
cele pe care nu mă tem să le numesc ştiute. Cum, se ştie, de când
au început să curgă înspre mine cuvintele, a trecut destul timp.
Deja m-am învăţat să nu mă mai întreb de ce îmi sunt lăsate mie să
fie ştiute... Sunt frământările tale dar trecutul, ştii şi tu bine, aparţine
oricui, tuturor, şi chiar mulţi ar putea să îl vadă dacă nu şi-ar purta
viaţa în ignoranţă, dacă şi-ar dori să înveţe lecţii înaintea temelor,
din greşelile altora. De-aceea este dat să fie ştiut mai multora, nu
doar celor care le-au ştiut făptuindu-se... Dar oamenii se supără
când le aminteşti ceva din trecutul lor, imediat spun că nu le este
ruşine de trecutul lor. O spun din teama de a-şi aduce aminte, toc-
mai pentru că le este ruşine. Şi le este teamă, o teamă cumplită că e
lesne de înţeles prezentul lor, fiind nişte repetenţi care şi-au cum-
părat diplome de absolvire, plătind cu ani din viaţă, de care nu vor
mai avea parte. Şi tu îi întâlneşti zi de zi, ţie nu îţi spun nimic nou.
Dar nu degeaba îţi spun... Şi tu poţi să repeţi lecţii pe care nu le
înveţi, crezând că le ştii... Eu ştiu că am păţit-o şi eu...
47