Page 53 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

ceea ce îşi luaseră ca voie pentru a-şi amâna întoarcerea, făcând cu
ochiul altor drumuri care li se păreau că îi poate înconjura de lu-
mini în care să se arate altor oameni, care, din întunericul în care
cei mai mulţi preferau să stea, doar către ei îşi vor avea priviri şi
doar către ei îşi vor face drum?
Atât de mult îşi doresc cei mai mulţi dintre oamenii să trăiască,
dar uită de ce, pentru ce şi mai ales cum să trăiască... Îşi lasă ochii să
privească poveşti şi poveştilor altora se dau pe sine uitând să se în-
trebe de e noapte ori e zi, de este frig ori este cald, de este rău ori
este bine, dacă ceea ce fac este spre bucurie şi linişte mai târziu, ori
spre amarul regretelor. Despre rost de venire şi motiv de plecare,
spun cuvinte cei care ştiu să la adune, căutând mereu, aceleaşi lu-
mini înspre ei. Se ştiu, se simt şi ei că priviţi dinspre întunericul ce-i
doar lângă ei, înconjurându-i, aură de neprivit îşi au.
Restul e înţeles de la sine... Mai toţi vor să îşi cumpere arme să
vâneze orice şi oricum, să prefacă-n cenuşă şi scrum ce nu pot cu
piciorul să sfarme. Şi se pune accent pe cuvinte, mai ales dacă sună
frumos, se doresc a fi cu folos punerea lor aproape, şi de-i cumva
nevoie, se minte. Din cuvinte se fac vorbe care să arate ceea ce fap-
tele nu pot. Întrebări despre viaţă sunt puse de acei ce omoară pe
ascuns, şi la toate tot ei dau răspuns prin simţiri ce sunt doar presu-
puse. Dar şi unii, cu mâini nepătate la un podium măreţ se gândesc,
doar pe alţii îi văd că greşesc, doar pe alţii îi văd cu păcate. Chiar şi
morţii sunt scoşi din morminte pentru cei ce cred că-i normal de a
pune un semn de final pe reale aduceri aminte. Adevărul se pare că
doare, şi mai toţi, fac ce fac, şi-l ascund, în planul secund se trece
viaţa, şi este trăită mai mult la-ntâmplare. Restul e înţeles de la sine.
A venit vremea, e chiar timpul, de a privi oglinda din toate păr-
ţile. E tot mai aproape clipa de-nzorire a noii vieţi, a ceea ce este
menire şi datorie a propriei existenţe. Toate stelele sunt, de de-
parte, luminoase, dar steaua ce se vede când ochii se ridică direct
spre înaltul cel mai înalt, e mai aproape şi lumina ei trece prin norii
ce vor, în felul lor, să-şi facă de lucru, uitând pentru o clipă de trea-
ba ce o au. Chiar şi norii, rostuiţi spre a alina setea pământului, se
mai lasă înduplecaţi de întuneric spre a-i sta mai aproape, fiind şi
ei, temători de lumină. De-ar fi poate, după dorinţa lor, ar sta agă-
ţaţi între Cer şi Pământ, spre a-şi arăta semeţia, dar trecând peste
timpul ce li-i dat să fie nori, apele din ei, ascultând de sufletul ce le
face să fie de viaţă dăruitoare, se fac apă curgătoare şi îşi iau avânt,
aruncându-se din înălţimi, spre a fi motiv de bucurie măcar unui fir
de iarbă. A venit vremea, e chiar timpul, să se renască viaţa prin
viaţă născută.
15.01.13
51