Page 54 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Pe lumină, căutând urmele...

Locurile prin care oamenii trec, nu se
lasă uşor convinse de gândul trecători-
lor... nu se gândesc, nici în ruptul capului,
să se cureţe de semne şi însemne, nici să
şteargă urme. Aşa se face că urmele, văzu-
te, oamenii, apa, vântul, frigul iernii sau
arşiţa verii le curăţa, dar urmele faptelor, bătătorite de gânduri, ră-
mân ca pecete şi semn, până se lasă ştiute de cei ce ar fi trebuit să le
ştie. Doar o geană de lumină, o lumină pe care nu o văd, nu o cred,
nu o simt cei mai mulţi, o lumină de care se tem cei ce pot să o vă-
dă, să o simtă, dă sens faptelor şi desluşeşte prin încurcatele iţe ale
gândurilor, adevărul. Urmele ce se cred şterse poartă în ele adevă-
rul întreg.
E uşor de înţeles că ceea ce cauţi îşi are motiv şi că doar puţin
mai e până tot neştiutul va avea un singur înţeles. Şi doar ţie-ţi ră-
mâne să dai măsură timpului în care-ţi vor fi amănunte ştiute. Cu
mărinimie ţi-s puse-nainte detalii şi forme de fapte cu rost. De fapt,
ştiu, tu cauţi, să ştii pe de-a-ntregul, motive şi gânduri şi fapte ce-au
fost, ce-n forme de umbre-ai văzut că se-ntâmplă, şi în forme de
fapte tu deja ştii c-au fost. Da, aşa e, şi ştii şi tu bine, plecarea grăbită
e forma prin care cei ce mint se ascund. Ei spun că au treabă să
meargă-nainte, dar fără a spune-ncotro se gândesc. Şi spun că-şi ur-
mează pornirea firească spre timpuri mai bune, ce şi ţie ţi-s ştiute,
ce şi ţie ţi-au fost dorinţe în gând. Cine caută să şteargă urme, trage
de timp, pentru a lăsa puterea de convingere a uitării să netezească
urmele din noroi. Iar urma faptelor, ce s-ar lăsa văzută la fel cum se
vede urma bocancilor plini de noroi prin zăpada câmpurilor nea-
tinse de om, de cumva vei căuta-o, o va şterge îngheţul tăcerii ce
ţie nu îţi place.
Niciodată, de când lumea e pe Pământ, nu s-au învrednicit cei
ce gândesc ştiut ca rău, şi gândul îl fac motiv faptelor, să-şi lase vă-
zute pornirile din dedesubturile pe care şi le arată lor pline de no-
bleţea curajului a ceea ce îşi doresc sieşi. Încurcate căi au toţi, dar
ei le şi înnoadă, dând nodului putere şi nume spre a se zăbovi mult
în dezlegarea lui, pentru ca ei, mai departe, să facă alte noduri risi-
pitoare de timp al altora. Păienjenişul înspre mai departe se face
cioburi ce taie zvâcnetul pornirii şi elanul alergăturii de zi cu zi. Mai
cade şi câte o lacrimă, a neputinţei, pe care o arată altora ca pe a
durerii, stârnitoare de valuri mişcătoare.
52