Page 56 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Chemarea trecerilor

Cad, rând pe rând, mai mult nevăzut
decât nevăzut, ceea ce până mai ieri era
barieră de netrecut între noi. Gândindu-te
la mâine, încă îmi spui că nu ne cunoaş-
tem, că ceva, ceea ce ştim că se numeşte
trecere a timpului, mai trebuie să-şi piar-
dă din tărie, din mărime, ca să-şi arate adevărul singura faţă pe care
o poate arăta, pe oricare parte s-ar lăsa întors. Gândindu-mă la mâi-
ne, eu nu îmi găsesc temeri şi uit să tac, şi îţi povestesc despre viito-
rul trecutului şi despre trecutul viitorului, fără a mă încurca şi fără a
încurca prezentul care se vede dinspre trecut cu prezentul ce se
vede din viitor, ori ceea ce s-a văzut cu ceea se se lasă a fi văzut, fără
să fac trecutului statui şi să caut să mă îndoiesc de ceea ce va urma,
doar pentru că unii aşa ne învaţă, pentru că alţii tocmai aşa fac,
pentru că cei fără putinţă cred că nu e cu putinţă a se cunoaşte ceva
ce se întâmplă după ce pasul lasă alt pas în urmă.
A revenit iarna spre a domoli chemarea care zvâcneşte în fieca-
re cuvânt pe care altădată îl rosteai sec şi sacadat, baricadându-te
într-un timp al aşteptărilor şi al tăcerii trăirilor şi tăinuirii faptelor, al
împăcării cu gustul fad al zădărniciei. Până mai ieri fugeai de tine,
crezându-te uitată în zbucium de rătăcitoare idei, zbucium care a-
cum e freamăt al dorinţei de pas făptuitor şi izbăvitor al zorilor de
vremuri noi, de după seara izgonirii vremurilor vechi, în noaptea în
care trecerea se va ascunde în bucuria lumeştilor împreunări de
cuvinte cu sfârşit pierdut în dăruirea faptelor care să le contureze
înţeles întreg.
Timpul îţi caută în tolba amintirilor, ştiid că are ce găsi. Îţi caută
în tolba cu amintiri ca să-ţi arate că există mâine altfel decât ştiai tu
ieri că poate să fie, că cei care s-au apucat să-ţi vorbească despre
desţelenirea pasului afundat, din urma care se arăta lor şi dusă şi în-
toarsă, deodată, erau umbra şi penumbra a aceluiaşi pas pe care,
mai de voie, mai de nevoie, l-ai ţinut în loc, voindu-i lui puterea ce
tu nu o aveai, de a se muta în altă parte. Voia era a ta, nevoia răz-
bătea tot din tine, din gândul tău care începea să îngrădească por-
nirile adevărurilor, din gândul tău pe care îl împuterniceai a fi po-
trivnic tocmai firescului care ţi-ar fi dat tăria de a merge continuu
spre mai departe.
Ar fi fost să fie totul altfel dacă nu s-ar fi gândit cineva să pună
piedici zborului care începuse cândva, într-o seară a unei zile de
54