Page 59 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

ţelege că rostul lui azi poate să-l strice o simplă părere, se dă po-
runcă de a se începe ceea ce va fi, din ceea ce a fost, trecât peste
ceea ce, efemer, este. Acum ştii, simţind, că valurile care-ţi mângâie
tălpile bătătorite de aşteptare sunt apele oceanului nemărginit pe
care poţi pluti spre orizont, nu ar trebui să mai ai, în nici un fel,
temeri. Şi mai ştii că, atunci când îţi va mângâia coapsele, vieţii nu
îi vei putea sta împotrivă.
Ieri îţi mai aduceai aminte timpul trecutului, fără a putea înţele-
ge cum ar fi timpul viitorului. Şi de-aici a început totul, din a-ţi dori
să ştii viitorul, crezând că nu ai cum să-l cunoşti de dinainte de a fi
trăit. Şi aşa s-a născut îndemnul de a căuta, primind, fără să mai laşi
gândurilor timp de împovărare, ceea ce primeai pentru că ai cerut
să-ţi fie dat ceea ce-ţi era ţie de dat. Aşa a început totul, din dorinţă
în gând de speranţă, din gând de speranţe în vorbe de vrere.
Acum, numind pe azi astfel, clipă doar fiind, de-a dura şi, mai
mult, de-a valma se dau rătăcirile care-au fost. Sărăcindu-se de a-
mănuntele care ţi se legau de amintirile ce, când încercai să te laşi
pe mâna întâmplării, se-ncolăceau pe zorii abia mijiţi şi-i întune-
cau, lăsându-te să crezi că dincolo de miezul zilei ai trecut fără să fi
trăit într-un firesc prezent, rătăcirile acum ţi le vezi ca o simplă in-
consistenţă a gândirii, când vrei să te pedepseşti, ori ca o greşeală o-
menească, întrucâtva de iertat, când aşa îţi este mai uşor să accepţi
acel ieri, trecut înspre nefiinţare.
Poate ţi se pare că apele s-au învolburat prea repede, dar dacă te
uiţi mai bine, vezi că sunt învolburate, dar nu sunt deloc tulburate...
S-au limpezit până şi norii care nu se mai adună în rotocoale
plumburii. Dacă stai mai mult de o clipă să-i priveşti, poţi să-i vezi
cum dau năvală să se agaţe de orice adiere de vânt, fiind doritori de
umblet pe sub alte ceruri care au rost de a se înnoura, care îşi caută
motiv de a se înnoura, cu nori de furtună, de prea multa şi nefi-
rească însorire, ce li se pare nefolositoare.
Mai departe ieri, mai devreme mîine... Când înţelesul ia formă
prin gând surprinzător, nu se mai găsesc adevăruri ce pot sta deo-
parte, fără a lăsa întrebarea cu un gust amar, rătăcită parcă într-un
noian de alte întrebări ce o fac fără de sens şi searbădă în întregul e-
senţei din care se voia izvorâtă. Dar au căzut în dizgraţie toate cele
vechi, chiar toată ziua de ieri, ca să uiţi dintr-odată ceea ce parcă ţi-
neai să nu uiţi, deşi simţeai că trebuia să uiţi. Ieri nici nu te gândeai
că rostitele cuvinte pentru mâine, te fac azi să vrei să-ţi dezveleşti
coapsele apei care să te mângâie, să-ţi mângâie pe de-a-ntregul,
mai apoi, cu îndemn de dorinţă şi semn de împlinire, trupul tău
născător de speranţă.
01.02.13
57