Page 64 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Pe margini de căderi

Că te-ai rupt, cu totul şi cu totul, de
adevăr şi de viaţă nu-i nicicui, din cei ce
vor să vadă, să îţi spună adevărul, greu de
văzut… Te-ai rupt, încercând marea cu
degetul, de menirea vieţii ce ţi-ai ales-o şi,
azi, când se rostogoleşte tăvălugul plăţii şi
răsplăţii, te miri de prea multele praguri şi piedici ce îţi sunt repere
drumului, fără să te gândeşti că de nu ar fi ele, nu ai coborî pe sca-
ră, ci te-ai arunca direct în gol, la orice, mai mult sau mai puţin rea-
lă, cutremurare a pasului. Chiar dacă reuşeşti să vezi cerul senin, nu
se mai găseşte nici o bucată de pământ pe care să calci, fără să te în-
trebi de nu e cumva o piatră aruncată de cei ce aruncă înspre înal-
tul cerului cu pietre.
Acum, dintr-o dată, acum când începutul zilei miroase şi are
gust de nesomn şi frământare, îţi cauţi ceva ce credeai că deja ai,
ceva ce ai încropit din mers, fără să fi mers mai mult decât ţi-ai lăsat
paşii să bătătorească un loc pe care ai crezut că nu doar în miez de
zi, ci chiar şi în miez de noapte, Soarele îl va lumina, nepăsători de
furtunile pe care le-au stârnit, prin alte părţi, cei care te ajutau să te
laşi orbită de fireştile, de altă dată, victorii. Şi tocmai ei, cei care-ţi
vorbea de răsunete, au făcut să răsune abisul de ropotul paşilor fugii
de lângă tine.
Teama de a coborî îţi e mai mare decât teama de a urca? Te în-
trebi, ştiu deja, mereu, aproape în fiecare clipă. Dar sari mereu pes-
te o întrebare ce, de multe ori, împiedică rostirea cuvintelor: cât de
frică îţi este să pui un pas alături? Şi, sărind peste întrebare, ocoleşti
răspunsul care ţi-ar putea da puterea de a căuta o cale pe care să
cobori, de vei voi cândva să mai şi urci.
Au fost vremurile bune, nu era greu de înţeles că se vor şi strica...
De peticele înseninate ale cerului în furtună ţi-ai legat viitorul, cre-
zându-te floarea care dă semn de primăvară. Dacă ar fi fost chiar a-
şa, cum îţi treceau prin vise nălucirile, nu ţi s-a părut că primăvara
nu vine, în plină toamnă, doar pentru că o floare s-a lăsat amăgită a
înflori spre a da trântorilor, izgoniţi din casele pe care le îmbogă-
ţeau doar cu lacrimi, ceva de făcut spre a se simţi plini de ei şi a se
mândri că şi ei pot culege polenul înaintea celor ce sunt, de drept,
culegători?
Lângă vadul norilor ţi-ai făcut de lucru, crezându-ţi gândul care
fura vieţii esenţialitatea şi se împotrivea visurilor care voiau să te fa-
62