Page 63 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Iar, ca şi când ar fi prima dată, trebuie să nu mă îndur de toată o-
preliştea care, prin tine, se face prag de cumpănă între timpurile
destinului şi timpurile sorţii, şi să dau glas vorbelor ce mi le spui
printre cuvinte despre amintiri, despre adormiri şi despre netrăiri,
cuvinte despre vise şi nefapte, ori strecurate printre lacrimile sufe-
rinţelor. Şi nu am cum să tac fără a trezi, dacă nu speranţa, măcar
dorinţa, sau, dacă nu dorinţa, măcar puterea de a nu uita vorba a-
bia spusă de fapta ce i-ar putea imediat urma, de-ar fi să nu te o-
preşti la toate câte, cândva, ţi-au fost spuse pentru a le învăţa, ca a-
devăruri ale unui adevăr întreg. Dar cum să mai fie adevărate a-
devărurile unui adevăr pentru un alt adevăr care nu mai este ade-
vărat pus faţă în faţă cu ceea ce este, nicidecum cu ceea ce a fost,
viaţa? Nu te poţi ruşina de viaţa pe care ai avut-o, ruşine să nu a-
jungi să ai de viaţa de acum, de o laşi să-şi uite trăirile în visele som-
nului în care te laşi ascunsă de realitatea care te vrea, şi pe tine,
parte din ea, reală.
La o viaţă depărtare eşti de trecut, la doar o dorinţă eşti de
prezent, şi la doar o clipă de hotărâre şi hotărâtoare eşti de a trăi în
prezent, spre a te face tot una cu viitorul care încă stă în aşteptarea
ta. Stau, ca şi altă dată, când s-a mai lăsat vederii necesitatea pe
care timpul viitor o rânduieşte, fiindu-şi sieşi cunoscut, aproape, să
pot auzi clipocitul unei ultime lacrimi care se lasă pradă apei ce
vrea să o ducă înapoi, spre trecutul în care tot ceea ce a fost se scur-
ge, lăsând visul să se coboare, întru împreunare, pe praguri de
trecători şi bariere pe totdeauna căzute sub pasul care, triumfător,
se poate să fie nepăsător când se mai aud trosnind pietrele ce au
prea stat în bătaia vântului şi sub arşiţa soarelui au stat, fără rost, ne-
mişcate.
Imposibil nimic nu este... nimic nu este lăsat, la voia întâmplării,
să se împietrească, însă orice se poate împietri când stă fără rost, iar
ciocanul visului loveşte cu furie icul care se agaţă de atâtea fisuri
care se găsesc doar în ceea ce pare de piatră, dar nu este piatră. Şi
doare icnitura care dimineaţa, devreme, înainte de vremea trezi-
tului te trezeşte şi îţi buimăceşte privirea care e obosită de prea mul-
tul privit în gol. Din ce în ce mai mult se simte, din ce în ce mai de-
se vor fi toate. Până ce cei învăţa că timpul pierdut are sens de de-
cădere, de cădere va trebui să te fereşti. Când vei învăţa să-l laşi să
meargă în drumul lui ca apoi să-i ieşi în cale, spre a-i zâmbi a ne-
păsare, din trecerea lui îţi va reda zile şi nopţi pentru a fi făcute cele
nefăcute şi împlinirea să-ţi fie renume, ştiută şi urmată de gândurile
fiecărei clipe, de faptele fiecărei zile, de trăirile fiecărei nopţi şi de
înălţarea din fiecare vis.
06.02.13
61