Page 66 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Trecuturi în oglinzi

Lumina care poate trece dincolo de
umbre lasă vederea să cuprindă drumul
pe care au trecut toate cele de care ţin
amintirile, de care tot încearcă să se ţină,
spre a le avea, acum aproape. Lumina dă
înţeles adevărului care nu-ţi prea vine să
crezi că nu se mulţumeşte să-ţi dea doar porniri, care te face să
zvâcneşti de aşteptarea clipei pe care o vei numi trezire ori, fără
îndoieli, renaştere.
E uşor de înţeles, trecând de puntea viselor, de unde, de când,
de ce, irealităţi se pun de-a curmezişul vieţii, dând înţeles
neînţelesului pe care, chiar şi cei mai înţelegători, chiar şi
cunoscătorii, se tem să îi lase toată puterea de a convinge, de teama
de a nu se lăsa pe sine convinşi că întâmplătoarele regăsiri sunt
reale, sunt tot mai dese, că ceva, de undeva, de acolo unde doar
visele ne duc când vor ele, nicicând vrem noi, îşi pune însemn pe
trăiri spre a da de ştire timpului de acum despre timpurile care au
fost şi despre timpurile care vin, timpurile care vor fi.
Nu ai încotro s-o mai apuci, nu am încotro să mai merg. Nu
avem încotro să ne mai fugărim privirile. Ne mai întrebăm, deşi nu
avem cum să nu o facem, despre clipa pe care ne-am rostuit-o noi,
cei care azi nu găsim încă ideea care ne va aduce în vâltoarea
faptei care ne va reuni, în trăiri ce atunci se vor reaminti ele însele.
Tu găseşti mereu alte şi alte întrebări pe care ţi le rosteşti tăcerii tale,
de cele mai multe ori, viselor tale, când şi mai grele crezi că vor fi
răspunsurile pe care ţi le poţi găsi. Eu nu mă mai întreb, eu iau totul
aşa cum e dat să fie, ştiu doar că acea clipă va pune punct unei
căutări ce s-a rătăcit prin anii în care nici nu ştiam de ce caut anii
rătăciţi de trecerea lor firească.
Urmele trecutului nu se şterg, oricât s-ar oglindi spre a-şi aminti
un prezent al făpturii călăuzită de fireştile omeneşti dorinţe, chiar
înainte de a se naşte, spre consensul adevărurilor ce au fost motiv
vieţii. Înspre acum, devreme, mai încolo cu câteva fapte de
prezent, a venit şi stă să se afle ştiută, fapta aceea la care tu te
gândeşti că nu va fi niciodată, împotrivindu-te pornirii, eu o trăiesc
deja, privindu-te, faţă în faţă, şi văzându-te în oglindă. Nu mă mai
mir deloc... nu mă mai mir că te cunosc, aşa cum nu te mai miri
nici tu când mă simţi...
14.02.13
64