Page 65 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

că să înţelegi chemarea spre ziua izbăvirii prin dezăgăzuirea apelor
ţintuite sub pragul casei năruite de risipirea celor ce şi-ar fi dorit să
fie împreună mai mult decât se cade, altfel decât era de înţeles. Iar
când visele ţi le scurta cutremurul plânsului neînţelegerii, ai trecut
cu vederea spuse deloc întortocheate care, peste scurt timp, s-au
înrudit cu un drum fără întoarcere, denumit de alţii, ori greşeală,
ori izbăvire de păcate.
Intrigi mari ţes norii privind lumina lunii, şi, după ce cocoşii dau
de ştire, treziţi de scârţâitul porţilor deschise, solii adâncurilor urcă
spre Cer, prefăcuţi în aburi de ceaţă care învăluie minţile celor ce
se mai numesc, cu de la sine putere, stăpânitori ai sorţii şi dezvino-
văţitori de amintiri scăldate în neruşinarea vorbelor multe şi mult
spuse. Tocmai atunci, când nu-ţi mai găseai locul, tăvălind dorinţe-
le prin praful şi pulberea aburilor încorsetaţi de limbi de foc, ţi s-au
cuibărit în gând, nesăbuitele zvonuri ale puterii. Şi, crezând că ploa-
ia este totuna cu întoarcerea solilor, te-ai gândit că noroiul, în care
te-ai văzut cufundată, când razele soarelui au urcat în furca Cerului,
uscându-se, vei putea curăţi şi nimeni nu va putea să ştie cât de
murdărită ai fost.
Nici atunci, nici acum, nici de-atunci până acum, înţelesuri nu
ai vrut să cauţi aproape, ci doar înspre alţii, ci doar înspre mai de-
parte. Atunci ţi-ai spus că nu mai pot să vină furtuni, ţi-ai spus că
viaţa e o adunătură de clipe furate, între două poticneli. Nici acum,
acum când porţile se închid una câte una, adevărului întreg nu-i
dai dreptul de a se rosti prin tine, poticnindu-te de frânghiile care îl
ţin legat de întunericul nopţilor pe care îl mai crezi de mare ajutor
în a păstra o taină despre care crezi că nu poate fi şi de alţii deslu-
şită. Dar ele îţi ţin şi drumurile tale legate... Oare de ce nu poţi să
crezi că mie nu-mi era necunoscută?
A mai rămas puţin până la ziua în care vei şti că stai pe margini
de căderi. În acest puţin poţi încă să-ţi descreţeşti fruntea, lăsând la
o parte teama care te face să-ţi doreşti ca ceaţa să te ascundă de toţi
cei care ar putea să vadă că te mai încrezi în lumina soarelui ce l-ai
încropit din rămăşiţe de înţelesuri şi praf de cunoaştere agonisită
din frânturi de cuvinte mari şi fără consistenţă, soare ce ţi l-ai ridicat
singură deasupra creştetului care, ridicându-se cu o palmă deasu-
pra norilor, ţi-a lăsat privirile rătăcitoare în golul care te face să crezi
că picioarele mai ating cumva, pământul. O zi în plus duce totul în
prea târziu. De-ai să uiţi să citeşti printre rânduri, nu voi mai avea
cum să îţi scriu. Golul în care ai să cazi te va risipi în lumea care
pare acum mică, dar va fi, dintr-odată mai mare decât o putem noi
cuprinde spre a ne mai întâlni.
13.02.13
63