Page 67 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Pe treptele urcării-ţi scriu

Iarăşi se adună nori deasupra cerului
tău... Tu vezi furtuna care vine? Cât vor
putea să se împotrivescă puhoaielor de a-
pă bietele tale diguri de pământ pline de
vizuini şi drumuri de fugă ale cârtiţelor
ce, de prea multe ori, s-au plâns de putre-
gaiurile prin care au trebuit să treacă spre a găsi bulgăre de pământ,
cât de cât curat, în care să-şi aşeze culcuşul pentru o noapte şi apoi
să plece simţind cutremurul fiecărei zile? Câte zile cu arşiţă ar trebui
să înduri pentru a-ţi zvânta un petic de pământ adevărat, care să nu
mai fie zdruncinat de rafale furtunilor?
O dorinţă ciudată, un îndemn ciudat s-a pus să-mi bântuie gân-
durile, făcându-mă să mă întreb de ce sa îţi mai scriu? De când, ul-
tima dată, ţi-a fost dat să-mi priveşti privirea s-ar putea spune că ni-
mic nu s-a întâmplat. Şi chiar aşa aş zice şi eu, şi chiar aşa ai spune
şi tu, de nu m-ar contrazice ceasornicele ce se înfurie auzindu-mă,
de nu te-ar contrazice umbra ta, auzindu-ţi vorbele pe care, spre
propria-ţi împăcare, altora, le rosteşti şi văzându-te roşind, de ru-
şine, pe de o parte, şi de furie, pe de alta parte, ştiind şi văzând că
nu poţi fi, aşa cum îţi doreşti, convingătoare.
Nu-mi este greu să spun ce am de spus, mi-e mai greu să scriu.
N-aş fi vrut doar să mai ajung la a-ţi scrie, dar aşa fiind simţirea mă
bucură, întâia oară, ceva ce nu am făcut. Ciudat, dar trebuie să mă
bucur că nu am promis că nu îţi voi mai scrie. Dacă asta făceam, a-
cum trebuia să mi se războiască între ele gândurile şi să stau, nepu-
tincios, să sufăr înfrângerea pe care ar fi fost să o aibă voinţa ori ne-
voinţa, dorinţa ori nedorinţa, sau poate pornirea ori împotrivirea,
altfel spus, chiar întreaga mea existenţă.
Eu îmi amintesc multe, chiar mai multe decât aş vrea... Tu ce
mai ştii despre tine? Câte întrebări ar trebui să îţi pui, câte vorbe de
încurajare ar trebui să îţi spui, ca să nu te mai ascunzi sub umbrela
speranţei că cele ce ţi le-ai pus în minte sunt un adevăr absolut şi
nu o scornire a rătăcirii prin câmpuri plini de înţepătoarele nesăbu-
inţe şi de agăţătoarele nesocotiri ale cunoaşterii adevărului realităţii
pe care te-ai făcut că nu o înţelegi, temându-te de a-ţi privi în ochi
limitele? Acum, când tulburarea Cerurilor de deasupra ta se va dez-
lănţui fără putinţa de a i se găsi, de tine ori de oricine se va lăuda că
poate să mai aibă un cuvânt de spus, despre tine, ţi se vor da, lăsân-
du-se cunoscute, toate urmările acelor vremuri în care puteai fi nu
65