Page 70 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

şi chiar mai multe printre altele. Şi-i mai promiteau să mă dea ei,
dacă va fi să mă oprească, să mă ţină pe loc şi în loc să rămân, de-a
pururi, veşniciei.
S-au răscolit vremuri, s-au întors pe faţă şi pe dos gânduri, s-au
pus bariere, s-au săpat şanţuri şi gropi, de cine nici nu te aşteptai. Şi
tot de neaşteptat erau gesturile celor care dădeau la o parte întune-
ricul uitării spre a zări o geană de lumină care să poată creşte şi să
devină viaţa o zi însorită. Era vremea în care mersului drumului pu-
tea fi aşa cum era deja făcut, fără de schimbare a ceva, cu toate
dorinţele de a se schimba totul. Dar era şi vremea în care se putea
face alegerea unei mari schimbări, definitive. Ţi-a fost mai la-nde-
mână să te gândeşti că e mai bine să vezi viitorul după cum ţi-l a-
veai dorit în poveştile nelămuririlor tale, împinsă de la spate cu vor-
be despre mai binele altfel decât ar fi avut o soartă de izbândă, de
cei ce nu-şi avuseseră ei binele drumului pe care, întovărăşindu-i
tu, l-ai apucat şi ai purces a merge fără să te uiţi în stânga, fără să te
uiţi în dreapta, încredinţată doar de vorbe, neaşteptând fapte, că
trebuie să mergi şi să tot mergi.
Timpul e în trecere, vezi şi tu ce repede te treci acum. Chiar dacă
mii de idei poţi să găseşti ca motiv trecerii, pe lângă motivul ade-
vărat treci fără să laşi pasului dorinţa lui de a se opri o clipă ca tu să
poţi avea măcar un gând bun pentru tine şi să înţelegi că scornirile
minţii te fac, aşa ca pe mai toţi oamenii, să dai crezare spuselor ci-
ne mai ştie cui, rostite ori doar închipuite de tine, negându-te, ne-
gându-ţi nişte simţiri pe care le vei lua în seamă abia când trecerea
este drum de neîntors şi când faptele au doar rostul obişnuinţei, ca
simplă necesitate. Îţi tot zici de bine şi îţi tot spui că-i bine, şi dai
vina pe cine ştie ce veste zvonită despre mine, ba chiar tu ai închi-
puiri despre ceea ce ar putea să fie realitate pentru mine, fără să îţi
pese că te tragi, încet dar sigur, pe marginea unei prăpăstii care, a-
tunci când al doilea pas nu va ţine cont că primul deja nu se spri-
jină pe nimic, te va înghiţi fără să ţină cont că tu i-ai dat, prin spe-
ranţa că va fi bine, că nu tu o vei simţi-o, o adâncime atât de mare,
de necrezut atât de mare.
Ireversibilă este întreaga viaţă, niciodată nu e la fel ceva ce a fost,
cu ceva care poate va fi, sau chiar va fi. Multe pot fi găsite ca şi cum
ar fi la fel, dar trecerea a orice fiind diferită de alt orice, în intimi-
tatea acelui orice, nu mai este nimic, nicicând, la fel. Nici noi nu
trecem la fel şi nu vom fi la fel cum am trece în alt fel... Dacă te uiţi,
aceleiaşi treceri de timp, i-am plătit altfel fiecare dintre noi. Te miri
şi arunci vorbe despre mine când vezi că oglinda de azi nu te arată
aşa cum îmi apăreai mie ieri, supărată că mă vezi la fel ca şi ieri... Şi
nici nu ştii de ce e aşa diferenţă mare, ori mică... Te-ai întrebat vre-
68