Page 74 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

în tine şi acum, în tăcerea care spune mai mult decât o mie de cu-
vinte, se războieşte fiinţa şi făptura ta cea ştiutoare a trecerii, cu
tine, cea care ai rămas pe loc, atunci când făpturii i s-a arătat drum
de mers oriîncotro, doar înapoi nu, se războieşte sufletul tău, prea
mult şi îndelung răbdător în aşteptarea răzvrătirii gândului, împo-
triva poruncilor şi poruncitorilor.
Aproape de tine, aproape de mine... atât de aproape sunt gân-
durile clipei de împreunare întru destin, că pot să le văd tremurul
aşteptării ce în tine e zbatere şi nerăbdare. Necuvântând în glas,
trezesc însă din somn până şi pietrele care singure se aşează sub tal-
pa ta, spre a nu se lovi una de alta şi a-ţi lăsa mersul auzit de cei ce
stau încă la pândă, necunoscători ei înşişi fiind, de trăiri înfăptuite
din porniri neascultătoare de legi şi sfaturi. Atât de aproape se vede
prima dimineaţă a zilei celei dântâi, în care cele ce-au fost rămân
dar înţelesul lor îşi dă în petec şi-şi caută uitare, că până şi miezul
nopţii, ce te găseşte fără somn, te ia la întrebări şi-ţi răsuceşte, pe
toate părţile, nedumeririle. Şi chiar el îţi spune că e timpul acum să
te grăbeşti.
N-ai cum să fugi, fiindcă n-ai de ce să fugi, n-ai unde să fugi. De
mult se ştia ceea ce va fi. De-aceea, dintr-odată, te-a trecut fiorul
dorinţei de a fi să fie ceea ce trebuie să fie. Neînţeles îţi este şi neîn-
ţeles va rămâne până când adevăruri, pe care le-ai ţinut tu ascunse,
vor rezuma viaţa la câteva motive pentru care s-au întâmplat nefi-
reşti fapte şi s-au rostit înjositoare vorbe despre timpuri ce nu încă-
peau în curgerea fără oprire a serii în noapte şi a dimineţii în zi. Şi
atunci să vezi stindarde înclinate, puse să facă plecăciuni în numele
unei capitulări de dragul trecutului şi al unei împăcări pe motiv de
viitor sumbru... Şi-atunci să vezi de ce s-a ajuns aşchia să se facă
mândră de trunchiul din care a sărit fără să-i pese, simţindu-l mu-
rind. Şi-ai să ai înţeles nopţilor care se făceau ţăndări prin mânia
vorbei şi iuţeala ridicării mâinii, negăsind altă formă de a arăta care
este linia orizontului.
Ţi-am spus, fără să stau pe gânduri, că adevărul, fie că îl crezi plin
de fapte bune sau de fapte rele, nu stă să aştepte întrebarea pe care
ţi-o pui, de ţi-o vei pune, despre ceea ce poate urma, dacă “ceea ce
a fost” s-ar schimba într-un alt „ceea ce este”... Îţi spusesem atunci
despre adevăr ca să înţelegi că despre tine spun, cea care atunci nu
vroiai sau nu puteai să vezi, ori să crezi, că adevărul care eşti nu este
tot una cu adevărul care, precum focul care se apără de ploi, arde
mocnit, aşteptând o adiere de vânt, să poată să respire libertatea de-
părtărilor necuprinse, şi să-şi ridice, spre cer, flacăra curăţitoare de
oricâte rele ar fi să fie împrejuru-i, adunate cu sau fără voia celor
care l-au aprins şi, între timp, cu voie sau de nevoie, s-au răzgândit,
72