Page 73 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

tot întreabi, ca mulţi alţi oameni, de ce îţi aduci aminte, trăind, ce-
le uitate şi trăiesti din amintire, clipă cu clipă, pe cele ce n-au vrut să
se lase uitate?
Intrat-ai pe ascuns în vâltoarea vieţii, fără să te laşi de năravul îm-
potrivirii, al căutării noduri firului de mătase şi învinovăţirii celor
care erau trimişi să îţi spună că poţi să vezi razele întâie ale zorilor
dacă îţi întorci spatele înspre apus, şi nu spre răsărit, şi te dezveţi de
obiceiul de a te face că nimic nu e de văzut pe lângă tine, ori de a-
cela de a te face că nu vezi nimic din ceea ce este lângă tine. Şi tot
de vină îl găseai pe cel trimis să spargă gheaţa, ca să poţi să vezi cât
de tare dogoreşte cuptorul ascuns sub gheaţă, când se încinge... şi
motivul pentru care se vrea încins şi dogoritor... Mă-car atunci te-ai
convins că voiai să-l vinzi pe un preţ mult prea mic şi că, dacă şi
reuşeai să-l vinzi, niciodată n-ar mai fi fost dogoritor, niciodată n-ar
fi topit gheaţa, nici măcar pentru a face luminii, printr-o copcă,
drum, şi-ar fi ajuns aruncat pe undeva, prin cele netrebuincioase,
poate rar de folos?
Ai putea oare să găseşti, undeva, târgul în care se mai vând, în-
tâmplător doar, acum, rămăşiţe de timp sau chiar timpul pierdut de
unii şi niciodată căutat pentru a-l regăsi? M-aş mira să te aud că vrei
să ţi-l cauţi pe-al tău şi, dacă totuşi, într-o zi şi la asta te vei gândi,
tare-mi e să îţi spun că nu ai cu ce să îl cumperi, prea scump se
vinde şi tu eşti, din păcate, atât de săracă în trăiri, singura cale de-a
putea plăti preţul care se cere celor târziu aducători, de ei, aminte...
Te-ai putea însă îmbogăţi dacă nu ţi-ar fi teamă de a pierde ceva din
ceea ce se vede, din ceea ce tu ai avut ca ţel şi pentru care erai gata
să îţi vinzi chiar şi gândurile, ceva pentru care ţi-ai dat la remaniat,
visurile... Încă mai e ceva ce poate fi al tău... De te grăbeşti nu ajungi
să nu mai ai nici măcar motive...
20.02.13

Timp al faptei tale

Tăcere încă-ţi ai în fapte, dar aştepta-
rea, dacă cineva ar sta să o asculte, în
gura mare ţipă că-i vremea ultimei sfor-
ţări, ultimului îndemn de a şti ceea ce nu
te-au lăsat vremurile şi oamenii să ştii, tră-
ind. Şi, de la spate, tăcut, te împinge întu-
nericul şi gerul preamultului stat în aşteptarea primăverii, verii,
toamnei şi iernii. Ai luat de bun tot ce ţi s-a arătat, fără să mai crezi
71