Page 77 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel
P. 77
Amintiri înspre viitor
motivul... Ştiu că pot alege să mă opun, să fac altceva sau să nu fac
un ceva hotărâtor. Dar tocmai fiindcă ştiu, fac tot ceea ce trebuie fă-
cut şi doar ceea ce trebuie făcut. Tu, ai ales atunci, de câteva ori la
rând, să faci ceea ce ai gândit, chiar dacă ţi-ai siluit simţirile. Acum,
iată, doar prin vis mai ai curaj să ceri să fii ajutată.
La urma-urmelor stai o clipă şi te întreabă, de ce atâtea îmi sunt
date să le ştiu despre tine? De ce paravanul urii, pe care l-ai pus
spre a nu-ţi afla eu faptele şi zbaterile, este atât de transparent, şi,
mai mult decât transparent, el singur recunoaşte că nu-şi are sprijin
pe nimic voindu-se văzut de toţi cei care ar trebui să înveţe că lo-
veşte el, puternic, la prima rafală a furtunii, pe cel împotriva căruia
este ridicat, dar se întoarce, lovind, în mişcarea-i inversă, cu o forţă
mai mare, mult mai mare, dată atât de furtună cât şi de puterea cu
care a lovit, cea care, prin lovitură, nu se face deloc mai mică. Erai
menită să înveţi pe alţii despre cele bune dar alegând altă cale,
opunându-te ţie, cea dintotdeauna nu cea de acum, nu mai poţi
stăvili tăvălugul care îţi calcă, îţi pârjoleşte, până şi urmele, ce pier-
dute vor rămâne, şi aşa vor putea alţii să înveţe ceea ce este bun,
văzând că ceea ce ai făcut a fost rău. Până la urmă faptele-s fapte,
judecata-i judecată, menirea este menire, destinul este rupt de pu-
terea omului de a-l schimba, este implacabil.
Apăsătoare clipe trăieşti în fuga ta dinspre un trecut ce nu-l poţi
uita, înspre un viitor pe care ţi-l defineşti ca rod al ambiţiilor, cu
totul subjugat lor. Era altfel chiar şi vorba ta, cuvintele erau pline de
bucuria aşteptării viitorului. Acum ţi-ai dori să baţi prezentul în cuie
şi să rămână totul amorţit. Dar vezi bine, nu se mai poate, nu mai
pot nici sfetnicii tăi să-şi găsească liniştea, cuvintele lor au îngheţat,
spusele lor sunt mai tot timpul tremurânde. Frigul acela, al furtunii
de gheaţă pornită împotrivă-mi s-a întors şi la tine şi la ei, la fel de
puternic, aşa cum l-au împuternicit să fie. Trebuia să fiu aici şi nu
m-au troienit sloiurile de gheaţă, chiar dacă am fost sub ele îngro-
pat. Azi nu contează cât am ars din mine să le topesc. Nu mai con-
tează nici câte nopţi de nesomn a durat topirea lor. Mă dor palmele
ce s-au făcut ca piatra mutând atâta gheaţă de pe drumurile mele.
Trebuia să fiu aici, şi uite că sunt, aşa cum ştiai că o să fiu, aşa cum
ţi-am spus că voi fi. Sunt aici aşteptând, dincolo de vis, să îmi spui
tu ce se mai poate face. Nu voi face ceea ce cred eu că ar trebui fă-
cut decât dacă asta vei alege. De fapt chiar stau să mă întreb, ştiind
că timp ar mai fi, deşi este puţin: vei alege îndatorarea cu încă o
viaţă sau vei alege să plăteşti datoriile care, trecând timpul, s-au fă-
cut tot mai mari şi, ceea ce Cerurile, deloc milostive, ştiind că totul
a fost împotrivire a ta, au pus ca dobândă?
23.02.13
75

