Page 82 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

o dată şi încă o dată şi de tot atâtea ori cât cineva mă vrea nemuri-
tor. Ştiu că, de multe ori, te uiţi, înapoi, în viaţa ta, în neuitarea di-
mineţilor pe care nu le-aşteptai a fi altfel decât ţi le voiai, ori ale ne-
încrederii câştigată prin fapte, de cei cărora le arătasei, cu o seară î-
nainte, încrederea de care ei se arătau speriaţi. Doar că acum ştii că
toate sunt întâmplate şi de neschimbat, nu ai decât drumul de a fi,
totdeauna, ceea ce eşti. Şi, îţi spun fără să îmi aplec privirea, că a-
cum eşti ceea ce trebuie să fii. De-aceea simţi că poţi reveni şi poţi
veni spre a mă găsi şi regăsi.
Niciodată, ca acum, n-a fost mai uşor să te priveşti în oglindă şti-
ind că văd, înainte de a-mi arăta tu, tot ceea ce este de văzut. Tu te
vezi privindu-te, eu te văd văzându-te. Tu vezi ce semne ţi-au lăsat
nopţile de zbucium şi clipele de plecare, eu văd ceea ce urmează să
se vadă. Da, vor vedea toţi, dar nu vor şti, niciodată, cum, când, şi
mai ales cine, a remodelat urmele arsurilor şi degerăturilor tim-
pului şi a creat formele care eu ştiu că vor fi văzute. Şi nimeni nu va
şti, doar noi, visul în care destinele s-au regăsit într-însele, nicicum
schimbate ori măsluite de gândul aşteptărilor zămislite din mereu a-
rătatele, de cei ce văd prin alţii, căi de rostuire. Uitându-te înapoi, în
viaţa ta, ştii că atunci când n-a fost uşor, au fost lupte. Iar timpul
luptelor a fost timpul încrederii în tine, a puterii nemăsurate de a
duce luptele câştigării războiului.
Apropie-te, adună-te şi dăruieşte visul unui vis care şi-a prins în
pânze albul orizontului senin şi adierea diafană a regăsirii malurilor
la care te poţi opri, pentru o clipă, pentru o viaţă, sau pentru tot-
deauna. Adună-ţi timpul şi-l trăieşte! Timp avem, dar nu destul de
mult ca să-l risipim. E timp ce ne-a fost hărăzit acum să îl trăim, şi
simţi că are în el hotărârea de a nu ceda zvonului că ni-l mai putem
aduna altădată. Altădată şi-ar face de cap, ne-ar duce pe drumuri
neumblate, ştiind că aşa doar prin moarte ni s-ar mai da, deşi nu-i
nici asta sigur, idei de a pleca, tu la un capăt de lume, eu la un ca-
păt de cer. Nu te speria când te trezeşti gândind la pragul primei zile
şi la zorii noii vieţi... Adu-ţi aminte visul în care ţi-ai învăţat gândul
să stea deoparte de vâltoarea clipei de dăruire şi să nu răstălmă-
cească însemnul dorinţei după tipare ale celor care n-au ştiut ni-
ciodată să privească spre stele prin ochii privirii descătuşate de o-
prelişti şi învăluită de fumul focurilor stinse de vrajba şoaptelor
spuse doar pentru a fi auzite... E tot mai aproape clipa când, regă-
sindu-mă, vei şti că ai revenit... ai revenit de pe cărările căutătoare
prin pustiu... Revenind vei veni să pui preţ vieţii pe care eu o tră-
iesc, de mult aşteptându-ţi venirea. Acum, închide ochii şi vezi-ţi
visul care ţi-a adunat câteva clipe din timpul ce-l vei trăi.
04.03.13
80