Page 80 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

ascuns după nori. Te-nvârţi în cercul celor ce-şi luminează drumul
cu lumânarea şi, ai văzut şi tu, când lumânarea ai folosit-o pentru a
te lumina, în umbra luminii lumânării nu e decât întuneric. Nu mă
mai mir că nu ţi-a spus nimeni de semnele risipirii ce stau în umbra
ta, întregindu-ţi povestea vieţii. De-aceea fugi şi tot fugi când simţi
că soarele răsare? De-aceea să fi fugit când ai văzut razele drumului
fără întoarcere? Nici numele adevărat nu ţi-l scoţi la lumină, îţi este
de mai mult folos un nume de împrumut, pe care dai vina de ori-
câte ori îţi simţi vinovăţia mustind de ape tulburi şi pline de gându-
rile care, de mult, nu sunt ale tale.
Roditoare te vrei, în ochii tuturor, deşi, la ceas de seară, când te
mai poţi bucura de fărâma de lumină ce încă n-ai alungat-o, îţi ştii
motivele pentru care rodul fuge de tine şi nu se dă prins şi întors. Şi,
chiar dacă mai alături, cum-necum, două vorbe într-un gând, simţi
cum destinul pe care, nepăsătoare, îl pui pe seama trăirilor furate,
se zbate pentru că nu se va împăca, până în cea din urmă clipă a ta
aici, cu neîmplinirea, întru totul, a toate câte trebuia să le faci şi nu
le-ai făcut, a toate câte le laşi, ascultând de o părere a altora, ce şi ei
alte păreri stau să asculte.
E deja târziu, e prea târziu, şi fără folos, să te faci, şi prefaci, că
trăieşti aşa cum ţi-ai dorit. Şi fără motiv încă laşi cuvintele cu înţeles
sumar să redefinească ceea ce nu a fost deloc luminos, ori măcar
curat. Când sfredeleam amândoi orizonturile, îţi aminteşti cum tre-
murai şi strangeai din dinţi?... Ţii minte toate adevărurile pe care ţi
le spuneam eu, doar privindu-ţi umbra? Acea umbră eu o văd, n-a
putut nici o sforţare să mă orbească, nici să o ascundă. Ea-mi spune
despre tine, multe, o face mereu, nu e nevoie, nu trebuie să pun
nicicui întrebări, vine singură, parcă, într-un fel, de cineva trimisă, şi
se destăinuie...
Te mai laşi sedusă de vorbele frumoase ale celor ce pot să-ţi mai
şterpelească din idei, mai tragi şi tu cu ochiul la spusele altora... clă-
tinându-te, în ploi şi vânturi, te sprijini pe lacrima căzută pe umărul
meu şi-ţi faci curaj să fii, măcar o dată, tu, aşa cum mi-ai arătat că
poţi fi, când ceasurile ce stăteau aproape de miezul nopţilor şi ni-
meni din umbrele ce-ţi tulburau somnul nu erau prin preajmă să te
tulbure. Şi va ploua, va bate vântul, dar tot vei merge un drum,
drumul ce va fi ca să revii...
Aşa mi-au venit acum vorbele, aşa ţi le-am scris! Sunt venite, aşa
cum ştii că vin vorbele la mine, fără să stea pe gânduri, fără să
privească înapoi pentru a fi sigure că îşi au corecte înţelesurile. De
vrei, ia-le în seamă. De nu vrei, pune-le bine. Ele vor fi fapte şi a-
tunci să îţi aminteşti că deja se ştia ce va fi!
08.03.13
78