Page 85 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

urile pline de păcură şi cenuşă, te-ai pus a-l îmbrăţişa, grijulie pen-
tru timpul trecut şi nepăsătoare pentru cel viitor, singurul timp de
care eşti şi vei fi răspunzătoare, singurul pentru care, odată, va tre-
bui să dai socoteală. În trecut doar moartea mai are treabă, viaţa,
trebuia să ştii, de viitor se îngrijeşte. Când ai dat viaţă viitorului, te-ai
gândit că-l vei îmbrăca în cămaşa morţii?
Iarăşi cauţi, parcă cu mai mult sârg acum, să găseşti vreascuri de
argumente care să-şi dea dreptate, să-ţi dai dreptate, de parcă mul-
ţimi nenumărate ţi-ar cere să-mi arăţi că eu nu am dreptate. Dar,
stau eu şi mă întreb pe mine, că ştiu că n-aş găsi atâta timp cât mi-ar
trebui să aştept răspunsul, de te-aş întreba pe tine: Ce folos ai dacă
îţi dai tot timpul dreptate, dar faptele creionează un tablou al vi-
itorului atât de nedesluşit şi învelit în nori cenuşii? Şi, chiar dacă aş
avea un răspuns, nu ţi l-aş spune pentru că iar ai căuta în altă parte,
altă dreptatea, dreptatea de a măsura cu măsuri diferite: ceea ce
crezi tu că e bine, cu măsura mică, să dea mai mult, ceea ce nu e bi-
ne cu una mare să poţi spune că e prea mult. Singurele fapte de ca-
re niciodată n-am să mă feresc, de care totdeauna voi vorbi, sunt
cele ce vor urma... Le ştiu la fel de bine ca pe toate cele ce s-au în-
tâmplat. De viitor eu nu mă tem, atât timp cât nu am chemat tre-
cutul în judecată.
S-a întâmplat să rămâi în urma vieţii cu câteva zile bune, de-a-
tunci de când te cuprinsese frica de ziua de ieri, răstălmăcită de vor-
bele celor care chiar îşi doreau să nu faci nici un pas nespus lor, ne-
ştiut de ei, nesupus lor. Şi-aşa ai început să te îndatorniceşti neiertă-
torului val înrobitor pornit de tremurul fioros al neacceptării rostu-
lui celor ce fac punţi între vieţi, rost ce-i frânt şi de voinţa şi de do-
rinţa bietului trăitor plin de ifose. De-atunci nu-ţi mai găseşti locul,
neştiind că cei ce merg pe frânghie n-au teamă de a privi orizontul,
pun capul în jos şi vorbesc doar când sunt aţâţaţi cei care s-au târât
şi-au traversat drumuri doar săpând pe dedesubt. Ei n-au văzut de-
cât rar, şi mai tot timpul cu ochii împăienjeniţi, răsăritul ori apusul
soarelui şi niciodată Carul Mare. De atunci nu îţi mai găseşti locul,
de când lor le-ai crezut vorbele care povesteau poveştile altora des-
pre crestele totdeauna însorite...
Te privesc de pe-acum, aşa cum te voi privi în acele clipe, stin-
gheră de lume, însoţită doar de neputinţa de a înţelege singurătatea
pe care credeai că ai învins-o luptând împotrivă-mi spre a mă
convinge şi chiar a mă învinge. Te privesc aşteptându-ţi privirea în
care ştiu că flăcările urii de acum vor fi lacrimi de durere şi regrete,
gând de întoarcere a timpurilor. Acum vrei să fii văzută şi puternică
şi hotărâtă, cu toată nehotărârea realităţii, cu toată uitarea care a-
rată oricui te priveşte în ochi, cât de slabă şi cât de temătoare eşti de
83