Page 83 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Întârziind,
e tot mai greu să pleci

Mai departe, înainte: dintotdeauna, la
început, o dorinţă, un gând, o speranţă,...
Drumu-i drum, nici greu nu e, nici uşor
nu e, până la urmă. De la plecare până la
venire, de la gânduri la fapte, sunt, e adevărat, praguri, mai mici
sau mai mari, dar care pot fi, după măsura hotărârii, trecute. Doar
un prag e mai mult decât un prag, e altfel decât toate celelalte, e
pornirea, adevăratul pas pe prag. Pornirea-i clipa în care se războ-
iesc întrebările cu dorinţele, dorinţele şi cu simţirile şi, înainte cu
puţin de a se face, simţirile sunt cele care întrebărilor trebuie să dea
răspunsuri, răspunsuri definitive. Timpul este timp şi merge fără o-
prire, locu-i loc şi are fireasca-i revenire. Rare sunt plecările pentru
totdeauna, atunci doar întrebările întoarcerii nu se mai aşteaptă
răspuns. Chiar şi timpul plecărilor fără întoarceri, a rămas de mult în
urma prezentului. Altfel, ca şi acum, întrebările întoarcerii sunt mai
multe decât ale faptelor plecării.
Adevărului i-am dat puterea de a fi încă de pe vremea când spu-
neai de pornirea ce va să vină după pragul anilor. Tu spuneai că to-
tu-i doar un motiv, eu îţi spuneam că toţi cei care nu doar privesc
înspre poartă, ci o şi deschid, pot face ca drumul să rămână în urma
paşilor, mers, că pot să ţină drumul la poartă, pot să-l întoarcă ori
pot să-i facă sens înspre înapoi. Tu spuneai că visul îl trăieşti în fie-
care faptă, iar eu îţi spuneam că visul se pierde într-un alt vis, pier-
dut şi el, la rândul lui, în alt vis, care, tot aşa şi tot aşa, ajunge un alt
vis, pierdut de cel dintâi, dacă nu se trăiesc faptele prin întâmplările
clipelor, atunci când se potrivesc între ele.
Rând pe rând se adună cuvintele într-un şuvoi povestitor al vie-
ţii. Tu plămădeşti, din vise şi cuvinte, un aluat pe care îl şi coci când
la foc mare, când la foc mic, când în propriul suflet. Dar încă nu-i
ştii gustul şi nu ştii dacă nu vei munci, la acelaşi aluat, a doua oară,
lipsindu-i primului tocmai sarea care lasă mierea să îndulcească, şi
să se simtă, prin ea şi gustul florilor câmpurilor mereu privitoare la
Cer. Rând pe rând povestea prezentului face loc întregului sens că-
utător de motivaţii, în sens firesc, mai de neînţeles în absolutul exis-
tenţialităţii primordiale, al esenţialităţii ei. Visul pune dimineţii mii
de întrebări şi, seara întrebările cheamă visul de pe unde rătăceşte,
să-şi dea singur răspunsuri. Deşi răspunsurile, la tot pasul îţi sar în
81