Page 87 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Ultima-ţi întoarcere

Iată, a mai trecut o iarnă, o nouă iarnă,
o altă iarnă... Timpul, revoltat, s-a pornit,
înspre ultima vară de care vei mai ţine
seama. După ce se va trece şi vara, ano-
timpurile, nu vor mai fi... Ale tale se vor
buluci în jurul tău, fără să le pese de ano-
timpurile altora sau de dorinţele pe care le vei avea... Şi vor fi doar
câte vor putea să mai fie. Biata iarnă următoare... cât de mult va în-
cerca să-ţi arate în lumina ei, petele umbrelor tale, care, sângerân-
de, s-au întors să îţi stea alături, ca să nu te simţi singură. Oricum şi
acum trec; indiferenţa lor o vede oricine, tu încă te mai crezi puter-
nică şi încă te mai crezi a avea un cuvânt greu, de spus, în faţa lor.
Încă mai crezi că ai un cuvânt de spus şi acel cuvânt este unul care
să fie ascultat.
Or să se audă multe vorbe din gura celor care vor căuta să gă-
sească motive, ale celor care caută înţelesuri care să-i convingă. Cei
mai mulţi vor găsi că urmele timpului nu s-au lăsat şterse aşa cum
ei speră să-şi poată şterge mâinile purtând semnele dedesubturilor
în care au căutat comori, chiar şi atunci când, de la început, ştiau
că nu pot găsi decât urme de putregai şi noroi lipicios. Poate chiar
vei auzi cum se vor întreba cei care până mai ieri te trăgeau de mâ-
necă, nefiind siguri că auzi, să îţi spună verzile şi uscatele de care ei
erau siguri că erau plăcute auzului tău, că vorbesc despre cum în-
ţelegeau ei că deja ai plecat pe un drum de pe care n-aveai unde să
te mai întorci. În prima zi a anotimpului anost, care va începe fără
semne şi fără veşti, se vor perinda, pentru ultima dată, prin gândul
tău, toate amintirile faptelor ce le-ai vrut de glorie şi de căţărare pe
culmile recunoaşterii necondiţionate, într-o ierarhie lumească prin
modul în care se defineşte prezentul, însă nu şi veşnicia. Apoi,
când, pâlpăinde, toate se vor aduna în cuvinte puţine, sita adevă-
rului, cea care cerne totul, le va cerne şi pe acestea, lăsându-ţi spre
rostire doar un singur cuvant, ce-şi va da forma sa chiar buzelor ta-
le: degeaba!
Nu vor fi numărate de nimeni orele ce ţi le vei pierde întrebân-
du-ţi nesomnul pe unde somnul ţi s-a rătăcit, pe care drum a plecat
şi nu-şi mai află cale de întoarcere.. Nu-mi este de mirare că-l şi aud
punându-ţi povestea supărării tale pe unele fapte ale oamenilor...
Că acele fapte ţi-o luaseră înainte, deşi tu ai fi vrut să fie altele sau
altfel făcute, ţi-era motiv de mânie şi de încordare! Cum ar fi fost
85