Page 88 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

mai uşor, fără să ştie nimeni că piedica tu o pui, decât adormindu-i?
Dar nu-i puteai adormi decât dacă de la tine, din ceea ce aveai tu,
dădeai lor, promiţându-le, tot pe ascuns, alte vrute ori dorite de ei.
Aşa ai dat, cu gând împotrivă-le, din nopţile tale de somn, zile de
somn, necrezând că şi astea sunt dinainte numărate şi ştiute. Şi-au
adormit mulţi, şi au dormit mult... La alţii doar faptele au devenit
somnoroase, pentru cei mai mulţi ele chiar au adormit şi încă
dorm. Ele dorm somnul pe care nu tu îl mai ai acum... Şi nu mai
vrea să se întoarcă, fiindcă i-ai numit leneşi şi nehotărâţi, degrabă
dornici de adormire... doar de mine n-ai putut să spui asta, decât
câteodată şi pe şoptite, pe la spate. Doar de asta ţi-a fost frică... Mă
ştiai prea bine şi îţi era frică să nu se întoarcă în tine cuvintele şi să
ajungi aşa cum ai fi spus despre mine. Nu-mi este de mirare că ne-
somnul îţi va ascunde vinovăţia, te va minţi, fiindcă ştiu că nu îţi
este pe plac să-ţi spui adevărul...
Eu ştiu cât de greu îţi este acum, când nu dormi... De fapt, tu de
când nu mai numeşti somnul odihnă, mai ştii? Mai ştii care a fost
ultima dimineaţă în care nu ţi-au îngheţat vorbele doar pentru că
şi-au amintit gerurile în care gândurile desenează flăcări de foc,
doar-doar or putea să spargă copci în gheaţa de desupra ta, să-ţi la-
se, pentru câteva clipe, drum liber privirilor spre cer? Eu, doar a-
mintindu-mi felul tău de a privi somnul, dincolo de înţelesurile obi-
ceiurilor, ştiu de ce furtuni sunt împrejuru-ţi. Acum sunt încă fur-
tuni... Vor urma uragane devastatoare... Timpul se va salva, prin a-
parenţe, de răbufnirile tale, îţi va întoarce spate-le şi te va lăsa pradă
furiei care doar pe tine te va lovi, oricine altcineva, ce-ar putea fi
prin împrejuru-ţi, va face după chipul, asemănarea şi faptele timpu-
lui: va întoarce spatele, va pleca şi se va face nevăzut. Puterea ce
crezi că o ai va fi puterea cu care te vei lovi, loviturile vor răni şi
sângele va ţâşni degrabă, mereu mai degrabă, mereu stând în aşte-
tarea clipei de sfârşit a puterii şi dorinţei de a lovi. Într-un şuvoi de
sânge, grabnic ţâşnitor, se va arăta începutul anotimpului acela, cel
cu zile şi nopţi fără măsură...
Lacrimile adevărului, atunci, tocmai atunci, pe geamurile feres-
trei dinspre răsărit, se vor strânge aburind, pentru a putea contura
un tablou întreg al începuturilor, când aveai puterea de a trece pes-
te creste de valuri şi ape repezi, când aveai credinţa împlinirii şi nu
credinţa reuşitei cu orice preţ, când dorinţa era tot una cu paşii ce
îi făceai, urmându-ţi drumul firesc, drumul dat să-l ai şi să-l baţi pâ-
nă la capăt, ca să poţi să îţi aduci, de toate, aminte. Ultima-ţi în-
toarcere, spre singurul timp în care încă ai mai fost tu, un întreg:
om şi destin!... Razele de soare vor dilua în la-crimile tale tot acest
adevăr, înainte ca cineva să-l vadă. Îţi va ră-mâne ţie ca şi talisman
86