Page 90 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Ard, cu o dorinţă dincolo de propriile-ţi înţelesuri, de nerăbdare,
aşteptările tale, cărora le-ai cerut să fie mereu înţelegătoare cu ale-
gerile pe care, câteodată din ambiţie, alteori din naivitate, le-ai tot
făcut, crezându-te ştiutoare a tuturor căilor ce le vedeai, şi ţi se ară-
tau ca drumuri fără ocolişuri, fără coborâri şi fără suişuri. Spre mai
devreme alergai, lăsând pe mai târziu clipe ce, îţi ziceai, că pot ori-
când fi, de parcă ţi-ai fi avut nemurirea ca însemn, sau ai fi putut să
ceri timpului ca unele dintre trecerile sale să le facă doar când îţi
vei vrea tu.
Unde să loveşti acum, fără să doară, fără să se crape chiar şi tăriile
Cerurilor, de toată deznădejdea şi neputinţa de a găsi liniştea clipe-
lor de împăcare cu ceea ce abia a luat sfârşit, cu ceea ce de mult s-a
sfârşit, dar împotriva sfârşitului te-ai pus şi te-ai ales cu alte şi alte
continuări, mai împovărătoare decât sfârşitul de care ţie îţi era tea-
mă, deşi despre lume, despre ochii şi gura ei, vorbeai? Cum crezi că
vei mai putea găsi marginea malului, sau semnul valului, ca să nu
aluneci odată cu nisipul ce încă îşi găseşte joaca în unduirea apei ce
se crede potrivnică vântului, căruia, până la urmă trebuie să-i facă
pe plac?
Rămâne greu în urmă trecutul, te ţii scai de el şi scai se ţine el de
tine. Mai departe, încotro? Rostul acelor timpuri a fost, nu se mai
poate rostogoli viaţa nici măcar ca un cerc, în nici un fel n-ar putea
să se rostogolească precum o minge, ca să nu cadă, nesprijinită. Aşa
cum s-a croit, ca poţi să mergi mai departe, şi acest departe ar a-
vea cale lungă, nu poţi să desţeleneşti adevărurile privind doar şi
doar gândind cum se poate ca albul să rămână alb şi tot ce nu e alb
să fie alb, pentru că nu mai ştii tu cum e albul alb adevărat. Cineva
trebuie să fie cel care îţi arată cum e să fie lumină. Dintr-odată, nici-
cum altfel, altfel n-ai ajunge să cunoşti drumul pe care trebuie,
singură, înainte de toate, să ţi-l faci, tu.
Acum, deja simt, că îţi este mai greu. Acum ai şi alte întrebări, şi
altele vin să se alăture celor care deja sunt adunate în grămadă. A-
cum tot cauţi şi tot mai descoperi întrebări. Încă îţi este teamă să mi
le pui, deşi clocoteşte valul la marginea malului pe care stai acum
cu neînţelegerea motivului pentru care mi-ai lăsat să văd aştepta-
rea. Doar când genunchii îi simţi că s-ar porni la drum te mai laşi
valului să-ţi limpezească tălpile, ca urmele drumului, pe care vei a-
junge în întâmpinarea mea, să ţi le ştii, peste ani şi ani, ca fiind ale
tale. Dacă-ţi întorci capul nu vei şti de unde şi cine îţi dă veşti, deşi
auzi îndemnul şi chemarea. Las-o aşa, auzită şi înţelege rostul clipei
pe care, ca tu să poţi să o vezi pe de-a-ntregul, a dezgolit-o, Cineva,
de orice ar face-o înşelătoare.
06.03.13
88