Page 95 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Amintiri înspre viitor

Adu-ţi aminte de tine, de oricâte ori uiţi, că în lumea pe care o
vrei înţelegătoare e aşa cum îţi este ţie firea, că asemenea ţie sunt şi
cei care trec pragul apropierii de tine. Înţelege-te pe tine ca să îi în-
ţelegi pe toţi ceilalţi, iar neînţelegerea lor ia-o ca neînţelegere a ta.
Nu te lăsa dusă de valul luminii aprinse când trece alaiul, nici cea
care se aprinde când trecătorul este unul mai de soi, lumina aceea
se aprinde doar ca să orbească privirile. În spatele ei mulţi orbecăie
în căutarea unei clipe de odihnă.
Răstălmăceşti esenţialităţile şi-ţi dai dreptate fără să să vezi că pri-
virea-ţi aţintită doar într-un punct nu îţi deschide orizontul, ci a-
duce paşii pe acelaşi drum pe care au trecut de-atâtea ori încât mai
că te roagă să nu-ţi mai spui poveşti care să-ţi ţină ochii deschişi,
când ei şi-ar dori să se închidă, ca să poţi scăpa de încăpăţânarea i-
deilor fixe. Te priveşti în somnul fără alt motiv, altul decât despărţi-
rea zilelor spre a putea fi numărate şi-ţi mai arunci, înainte de a a-
dormi, gândul spre întregirea ce vrei să fie asemenea poveştii me-
reu rescrise, ce ţi-o spui, fără să te întrebi de ce n-a fost decât vagă
realitate şi mereu poveste.
Intri în jocul vieţii, mereu, şi joci după reguli de care viaţa, câte-
odată, stă pe loc şi izbucneşte-n hohote de râs. Ea râde, tu, neavând
înţelesurile jocului ştiute, nu poţi să râzi cu ea, şi te pui împotriva
ei. Tu rămâi supărată, ea trece mai departe, căutându-şi liniştea pe
care tu mereu, tot mereu, cauţi să i-o furi. Şi ai prins acest obicei
urât! Şi în loc de bucurie tu trăieşti furii, înfuriindu-te pe ea, cea ca-
re te-ar vrea ieşită la liman. Din puterea furiei tale şi-a cules puterea
de a râde, râzând chiar de tine, văzându-te mereu înfuriată.
Ai avut timp, mult timp, de care să te bucuri. La atât de mult
timp, ai avut dreptul de a alege... Şi-ai ales, ai ales să te împotriveşti
la ceea ce a fost creat şi te-ai gândi să creezi. Ca să nu spună cineva
că faci ceva greşit, ai creat după chipul plăsmuit de tine. Unei măşti
i-ai dat formă, trăiri şi gânduri. Apoi ai vrut să ştii că există. Şi cauţi şi
tot cauţi, o tot cauţi. Îţi odihneşti căutările ţinând-o lângă tine, dar
vine clipa când ţi-ai dori să te ţină în braţe şi şi să te apere de fur-
tuni. Ştiai din poveşti că aşa trebuie să facă, dar asta n-ai putut să i-o
dai ca fel de a o şti. De-ai fi ştiut să faci asta, învăţa şi ceea ce ai creat
tu, de la tine. Dormind, n-ai văzut-o că deja te priveşte în toate ges-
turile tale şi nu mai stă, ascultătoare, să o remodelezi. E deja reală,
dar numai ţie ţi se arată. Ştie că nu poate exista şi fuge de toţi ce ar
putea să o vadă în întregime. Ea ştie mai bine că, de fapt, pentru ori-
cine e un întreg de nimic. E un întreg pe care l-ai vrut, fiindu-ţi frică
de inexistenţa lui. L-ai creat să-l ai doar tu. Acum atât ai... Atât...
Doar realitatea este plină de adevăruri...
18.03.13
93