Page 96 - Amintiri inspre viitor. Scrisori altfel

Daniel-Dumitru Darie

Ţie, visul de-mplinit îl vrei...

Până una alta, până când se face ghem
timpul, adunându-ne la un loc, te văd aş-
teptând ceva ce nu-i întâmplare pentru ti-
ne, chiar dacă, tu îţi spui că aşa ţi-ai dorit
să-ţi vezi visul cu ochii şi să trăieşti timpul
acela aşa cum ai dat înţeles faptelor. Dar,
de-atâtea ori a trebuit, când mergi în târg, ori să iei ce găseşti, ori să
pleci cu mâna goală, chiar dacă la plecare erai pusă pe treburi mari.
Tot aşa şi visul tău, încă suferă după clipa în care îţi va fi trăirea un
întreg redeşteptător la viaţă. Fără tine, fără clipa hotărâtoare de a fi
tu cu tine şi adevărul ce mocneşte în tine, visul va fi doar un şir de
fapte ce va fura nopţi şi zile la rând.
Eu acum nu mă apuc să îţi povestesc... Nu îţi povestesc nici tre-
cutul şi nici viitorul. Vom avea timp în acea noapte în care se vor
perinda prin faţa ta amintirile, dornice, prea dornice să îţi fie de a-
jutor. Din atâtea câte s-au adunat, sunt câteva pe care ţi le porţi în
suflet, ascunse tainic, de teama, de ruşinea, de mânia şi deznădej-
dea care te-ar putea, îţi zici, ştiindu-le dezbrăcate de poleiala care
le-a făcut să fie grele ori să se lipească fără rost, că nu mai are, azi,
rost să îţi aminteşti. Acelea câteva, pe care doar după ce vei şti că
pragul nu doar l-ai trecut, ci l-ai sfărâmat, l-ai lăsat pentru totdea-
una morţii din trecut, abia atunci le vei arăta cu degetul şi, nefiind
singură, vei avea curajul de a le înfrunta.
Tocmai acum, acum când eu caut nişte rosturi care se vor fi ră-
tăcit, întâmplător sau nu, pe undeva viaţa s-a găsit să arate că-şi are
motive de popas şi că nu se lasă prigonită de furtunile ori de arşiţele
care nu mai contenesc. Ea mă face să înţeleg, cu fiecare zi care tre-
ce că până şi rosturile au ştiut că şi rătăcirea lor are un rost. De-ar fi
stat mereu în preajma mea, n-aş mai fi văzut că drumul nu-i dans în
cerc, n-aş fi ştiut că fiecare pas în lungul drumului rodeşte şi rodul
doar cules dă bogăţie. Altfel căutam şi eu, ca mulţi alţii, să mă îmbo-
găţescă atâtea nimicuri, cele care sunt peste tot, din belşug. De-ace-
ea tocmai acum viaţa a prins curaj să tune şi să fulgere, supărată pe
îndărătnicia ce mă făcea să uit că mai am paşi de făcut. Aşa s-a făcut
să fie la mine... Însă nu doar la mine... Poate că încă te mai împo-
triveşti să crezi, dar aşa e dat să fie, şi la tine, ceea ce va fi!
Regulile vieţii sunt mai simple decât regulile pe care omul, şti-
indu-le ca fiind dintotdeauna, ştiindu-le ca fiind şi ale celui fără în-
văţătură dar şi ale celui prea plin de învăţătură, n-a vrut să creadă că
94